Certificat de garanţie

O noapte frumoasă, într/un al cincilea anotimp. Dintr/un local aflat la demisolul unei clădiri vechi se aude mare gălăgie. Arunc din mers o privire pe o ferestruică murdară şi lipoasă: fumători, jucători de poker, femei dezbrăcate la bară, chelneri fugind încoace şi încolo. Cineva cântă la pian, într/un colţ, altcineva, în alt colţ, pictează la şevalet. De toate pentru toţi.

În toată această hărmălaie, o femeie şi un judecător stau la o masă. Cel puţin după hainele pe care le poartă, el pare a fi judecător. Ea are în jur de 50 de ani. E agitată. Are un dosar cu acte în faţă. I/l arată lui şi ii explică ceva. Între ei, pe masă se află un pahar cu vin, umplut pe jumătate. Alături o clepsidră care probabil face parte din decor. Ea gesticulează nervoasă în continuare. Datorită gesturilor ei necontrolate şi a agitaţiei din jurul lor, ai impresia că în orice clipă s/ar putea răsturna paharul sau clepsidra. Acestea însă, rămân neclintite. El o priveşte calm şi probabil îi răspunde la întrebări.

În lume există două feluri de oameni. Oamenii care trăiesc clipa şi se bucură de ea. Oameni care nu se pot bucura de viaţă pentru că se gândesc mereu la ce va fi mai departe. Bucuria pe care ei o trăiesc este umbrită de toxicul „dar dacă…” Atunci frumuseţea momentului dispare. Nu neg şi nu sunt împotriva gândirii pozitive. Dar nici aşa nu există siguranţa unei reuşite. Ai planuri pentru ceva şi apare altceva. Uneori poate fi ceva rău, neprevăzut. Alteori poate fi ceva frumos. Şi atunci ce alegi? A fi stabil, nu mai e valabil. E bine să nu pierzi nicio şansă. Dar nu ştii dacă întotdeauna e bine să alegi şi să probezi tot ce/ţi iese în cale, dacă e bine sau nu să te abaţi vreodată de la planul tău. Îndoielii tale i se alătură şi timpul, care nu ne este dat pentru a ne fi prieten.

O ea îi trimisese destinului o listă, cu ceea ce/ar vrea să aibă în viaţă. E doar un joc. Ea face planuri. Munceşte şi luptă să merite ca dorinţa să/i fie împlinită. Destinul îi împlineşte dorinţa. Atunci când ea îşi doreşte ceva cu ardoare. Dorinţa provine din sufletul ei şi când e puternică, îl convinge pe destin, că merită să/i creeze toate condiţiile, pentru a i/o împlini. Făcea o comandă. Împlinirea venea la pachet. Destinul îi trimitea o factură. Această ea o achitase sau urma să o achite. Pe factură scria ce preţ trebuia plătit pentru ca dorinţa să fie împlinită. Nu era un preţ evaluat în bani, ci unul în muncă, trudă, corectitudine, pasiune. Nici pachetul nu era întotdeauna aşa cum şi/l dorea ea. Uneori împlinirii vreunei dorinţe îi lipsea câte o piesă, pe care ea nu o meritase sau nu o plătise conform cerinţelor de pe „piaţă”.

Încetul cu încetul,  destinul îi trimisese de toate. Într/o cantitate mai mare sau mai mică, viaţa i se împlinise. Ea avea familie, sănătate, carieră profesională, casă, maşină, avea parte de călătorii în străinătate. Toate erau trimise frumos, la pachet, cu destinatar, expeditor, factură, chitanţă.

De fiecare dată când primea câte ceva, ea era fericită. Când s/a căsătorit a fost fericită. Spunea că de/acum este iubită. Când a avut copii, a fost fericită. Spunea că de/acum nu mai este singură. Când a avut un loc de muncă, a fost fericită. Spunea că de/acum are bani. Când rezultatele analizelor de sânge i/au ieşit bune, după o boală care o chinuise un timp, a fost fericită. Spunea că de/acum este sănătoasă. Când a avut rezultate profesionale deosebite, a fost fericită. Spunea că devine cineva. A fost bucuroasă pentru fiecare împlinire. A devenit sigură, mulţumită şi mândră de ea.

Dar niciodată nu observase că din fiecare pachet, pe care/l primise, lipsea ceva. Suntem fericiţi când primim ceva de la destin. Mai ales când primim de toate şi credem că totul ni se cuvine. O iluzie cu care reuşim deseori să ne hrănim. Aproape că ne vine să spunem ceea ce a spus bogatul, din celebra pildă biblică, căruia i/a rodit ţarina: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani: odihneşte/te, mănâncă, bea, veseleşte/te.

După câţiva ani, el, soţul a părăsit/o. Ea nu putea crede. A spus că se căsătorise. Avea o căsnicie. Avea un soţ. Era iubită. Destinul i/a răspuns. Căsătoria nu/ţi asigură trăinicia unei căsnicii. A avea un soţ nu presupune a fi iubită.

Cariera i se năruise. Era perfectă în ceea ce făcea. Avea talent şi muncea enorm. Rezultatele urmau să fie pe măsură. Destinul i/a răspuns. Există multă nedreptate. Talentul şi munca nu/ţi asigură succesul profesional.

Nu mai avea bani. Trăia de pe o zi pe alta. Muncea conştiincios, dar era prost plătită. Nu era apreciată. Destinul i/a răspuns. A avea un loc de muncă în prezent, nu/ţi asigură un confort financiar şi mai târziu. A munci corect şi conştiincios nu e suficient pentru a fi apreciat.

Copiii au crescut şi au plecat în străinătate. Ea era nedumerită. Avea copii. Dorea şă/şi crească nepoţeii, să aibă cine/i deschide uşa la bătrâneţe, să nu se simtă singură. Destinul i/a răspuns. Poţi să ai câţi copii vrei. Nu ai siguranţa că îţi vor fi mereu aproape. Nici fizic, nici sufleteşte. Fiecare se duce pe drumul lui.

Avusese un accident. Putea muri. Acum era în stare de şoc. Fusese sănătoasă… şi totuşi moartea o purtase pe braţe. Destinul i/a răspuns. A fi perfect sănătos, nu presupune neapărat a trăi mult. Sănătatea nu/ţi asigură viaţa.

E doar un joc. Ea trebuie să găsească ceva. Ceva ce/i lipseşte omului, pentru a demonstra că are dreptul la siguranţă. La o siguranţă care/i va aduce fericirea. Sau măcar mulţumirea. Fără acel ceva, ne guvernează nesiguranţa, nefericirea. Ai permanent frământări. Momentul de fericire durează foarte puţin. Eşti într/o permanentă nelinişte. Pentru că lipseşte siguranţa. Ne lipsesc garanţiile. În viaţă, nimeni şi nimic nu/ţi poate garanta ceva, motiv pentru care, mulţi dintre noi suntem nefericiţi.

Disperată, ea se ridică de la masă şi fuge. Cerul e atât de senin, stelele atât de mari şi de frumoase. Luna îi luminează calea. Dar ea nu vede nimic. Fuge şi fuge cu privirea în jos. Ca să nu se împiedice şi să nu cadă. Ajunsă la domiciliu, urcă direct în podul casei şi caută ambalajele de la împlinirea dorinţelor. Le caută şi într/un târziu le găseşte. Se uită pe hârtii. Găseşte adrese, chitanţe, facturi. Dar ea caută şi caută în continuare.

Destinul o ajunge din urmă. Nu o pierde nicio clipă. Aşezat lângă ea, o urmăreşte din priviri şi o întreabă:

– Ce/ai pierdut, ce cauţi aşa agitată în această noapte frumoasă ?

– Ceva, ce abia acum realizez că nu am văzut niciodată, în pachetele pe care mi le/ai trimis.

– Ce anume? O întrebă destinul zâmbind oarecum ironic, ştiind deja răspunsul ei.

– Certificatele de garanţie…